Raluca Zenga a început o nouă viață după despărțirea de Walter! Cum a petrecut la malul mării | VIDEO EXCLUSIV

  • Publicat:

Raluca Zenga a petrecut într-un club exclusivist de pe litoral, semn că a făcut uitată despărțirea de Walter Zenga, fostul mare portar italian. Vedeta s-a arătat foarte relaxată și a trăit din plin momentele alături de un grup mare de prieteni. 

Chiar dacă italianul declara la începutul anului că cei doi nu au depus actele de divorți, iar relația nu este una total compromisă, Raluca se afișează mai tot timpul neînsoțită, în timp ce Walter se află în căutarea unei formații pe care să o antreneze din nou în campionatul din Peninsulă.

Din imaginile exclusive ProSport, se poate observa cum blonda de 39 de ani se simte mai mult decât binedispusă în compania în care se află. Raluca Zenga și-a verifcat din când în când telefonul și s-a bucurat de atmosfera superbă.

Raluca Zenga, petrecere de neuitat la malul mării. Mai formează un cuplu cu Walter?

În luna martie, tehnicianul italian s-a destănuit la o televiziune din țara sa despre situația amoroasă în care se află. Walter Zenga a surprins atunci când a afirmat că încă formează un cuplu cu Raluca, iar toată „despărțirea” ar fi durat câteva ore, atât cât a fost expusă una dintre postările soției sale.

Interesant este că cei doi nu au mai apărut deloc împreună în public.

„Nu suntem deloc despărțiți. Nu! Clar sunt cu Raluca. A pus ea o postare în legătură cu noi pe care a șters-o după 8 ore”, a spus Walter Zenga la o emisiune din Italia.

Walter și Raluca Zenga au avut o relație timp de 17 ani, din care 14 i-au petrecut căsătoriți. Despărțirea lor a adus doar lucruri negativa în viața italianului.

„Aș vrea să șterg anul 2020 din viața mea. Am învățat foarte multe lucruri despre mine și despre lume. Și am învățat că este cel mai rău atunci când ești dezamăgit.

Am stat în Italia în perioada de izolare, la Cagliari. Am învățat că dacă te simți bine cu tine ai câștigat tot în viața asta. Încerc să mă simt bine azi. Azi este cel mai important. Timpul este cel mai frumos cadou pe care ni-l oferă viața”,declara Zenga, în noiembrie anul trecut.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Presa din Grecia, tranșantă după ce PAOK-ul lui Lucescu a ajuns să aibă titlul la mâna ei: „La gunoi!”
Presa din Grecia, tranșantă după ce PAOK-ul lui Lucescu a ajuns să aibă titlul la mâna ei: „La gunoi!”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Cine e și cu ce se ocupă presupusul iubit al Simonei Halep. Are 57 de ani și e în topul celor mai bogați români
Cine e și cu ce se ocupă presupusul iubit al Simonei Halep. Are 57 de ani și e în topul…
BANCUL ZILEI. Un bătrân vine la preot să se spovedească: - Părinte, am păcătuit, îi spune bătrânul preotului.
BANCUL ZILEI. Un bătrân vine la preot să se spovedească: - Părinte, am păcătuit, îi spune bătrânul preotului.
9 judeţe, sub avertizări meteo cod galben şi portocaliu de vijelii. Vreme severă până vineri seară
9 judeţe, sub avertizări meteo cod galben şi portocaliu de vijelii. Vreme severă până vineri seară
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Dezvăluirea uluitoare a lui Pelinel despre Cristi Borcea! Ce se va întâmpla dacă ar păţi şi ea ca primele soţii ale milionarului!
Dezvăluirea uluitoare a lui Pelinel despre Cristi Borcea! Ce se va întâmpla dacă ar păţi şi ea ca primele soţii…
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
DECIZIE pentru cei care au telefoane mobile. Se aplică pentru toată lumea
DECIZIE pentru cei care au telefoane mobile. Se aplică pentru toată lumea
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×